Book Lovers Challenge !


Am decis sa preluam si noi aceasta provocare lansata de fetele de pe blogul Walking On Letters, pe care apropo vi-l recomand cu mare drag daca sunteti pasionati de carti, asa ca si mine🙂


~Reguli~

– fă o postare cu regulile şi provocările
– pentru fiecare provocare vei face o postare, în care vei răspunde mai pe larg. Un mic articol. (acolo unde este cazul, sunt și provocări în care doar trebuie să ne arăți o imagine)
– ideal ar fi să faci câte o provocare la fiecare 1-2 zile, dar dacă unele necesită mai mult timp sau imaginație, poți pe acelea să le pui și după 3-5 zile maxim.
– nu ai voie să faci mai multe provocări într-o zi.
– pune câte o imagine drăguţă pentru postările în care trebuie să dezbaţi un anumit subiect.
– poți sări peste unele provocări, dar nu cred că vei face asta. Cu siguranță ți se par interesanteși îți plac, iar vizitatorii tăi ar dori să îți afle părerea despre toate.
– dacă doreşti, pune la începutul fiecărei postări imaginea ”Book Lovers Challenge”, pentru ca cititorii tăi să știe despre ce e vorba.
– până pe 1 august ai timp să te gândești la rezolvarea provocărilor, și să le dai mai departe și celorlalți iubitori de cărți pe care îi cunoști. Anunță-i printr-un comentariu. După 1 august poți să începi să postezi prima provocare.
~Provocări~
1.      Cum a început pasiunea ta pentru cărți? Ce romane te-au făcut să iubești lectura și de ce?
2.      Povestește-ne ceva despre prima ta recenzie: la ce carte a fost făcută, dacă ți-a fost greu să o scrii și de ce, dacă erai curios/curioasă sau emoționat/ă de părerea cititorilor blogului tău. 
3.      Cu care personaj din cărțile citite te asemeni cel mai mult (aveți calități, defecte comune, același mod de a acționa în unele situații etc.) ? Dacă nu ai găsit doar un personaj, poți face un mix de 2-3 și să ne spui ce ai asemănător de la fiecare.
4.       Care sunt personajele tale supranaturale preferate (vampiri, vrăjitoare, zâne etc) și de ce?
5.       Copiază un citat care te-a impresionat și comentează-l. Scrie părerea ta despre el, ce îți inspiră, de ce l-ai ales.
6.       Dacă ți-ai dori într-o zi să scrii o carte, care ar fi subiectul ei, și ce imagine ai dori să fie folosită pentru copertă? Arată-ne imaginea.
7.       În lumea cărei cărți ai dori să trăiești pentru o scurtă perioadă de timp și  de ce?
8.       Prezintă-ne cartea ta preferată din copilărie și spune-ne de ce te-a impresionat așa mult. Dacă mai ai cartea, arată-ne o poză cu ea🙂.
9.      Poți să intrii în corpul unui personaj pentru două zile. Ce ai face în această perioadă, ce el/ea nu a făcut? Ce greșeală i-ai corecta și de ce? Ce schimbare ai face în viața ei/lui?
10.    Arată-ne o poză cu biblioteca ta și povestește-ne pe ce principii ai organizate cărțile (după gen, ordine alfabetică etc.)
11.     Alege un scurt fragment care ți-a plăcut dintr-o carte și rescrie-l din perspectiva altui personaj. În postare să transcrii și fragmentul original.
12.    Ia o carte din bibliotecă şi fă-i o poză artistică. Cu decor drăguţ, potrivit etc. Suntem curioşi să vedem cât de creativ ai fost, când ne vei arăta poza!
13.     O mașină a timpului te va transporta peste 5 minute într-un viitor distopic. În viitorul cărei cărți distopice ai alege să fii trimis și de ce? Ține cont că vei rămâne o scurtă vreme acolo, și trebuie să supraviețuiești. 
14.     Ce crezi despre acei adolescenți care consideră cititul ca ceva plictisitor, ridicol și nefolositor? Ce le-ai spune ca să le schimbi impresia?
15.     Scrie o scrisoare unei autoare căreia vrei să îi transmiți ceva.
16.     Hai să vedem cum stai cu team-urile. Intră AICI și copiază bannerele care reflectă din ce echipe faci parte la cărțile pe care le-ai citit.
17.     Cărți electronice vs Cărți tipărite. Pe care le preferi, cu argumente pro și contra.
18.     Creează o imagine fan-art ci im citat preferat dintr-o carte.
19.    Alege o carte/serie a cărui final nu te-a încântat și spune-ne cum ai fi vrut să se termineși de ce.
20.     Întreab-o pe mama ta sau pe tatăl tău care a fost cartea ei/lui preferată, sau o carte care i-a plăcut mult, și spune-ne și nouă care e aceea, și dacă tu ai citit-o.
21.     Povestește despre altă pasiune a ta, în afara cititului.
22.     Basmele și poveștile pentru copii sunt frumoase, dar parcă prea perfecte, nu? Alege un basm sau o poveste (gen Albă ca Zăpada, Mica sirenă ..etc) și modernizeaz-o puțin. Adaugă niște vampiri, sau alte creaturi supranaturale, poți face personajele pozitive negative și viceversa, poți schimba cursul acțiunii. Scrie într-un scurt articol cum îți imaginezi respectiva poveste reinventată.
23.     Vrem să îți vedem scrisul! Transcrie pe o foaie un scurt fragment dintr-o postare de a ta, sau scrie pur și simplu un mesaj cititorilor tăi, fă-i o poză sau scaneaz-o, și apoi posteaz-o!
24.     Ai şansa incredibilă de a te cupla cu un personaj la alegere, care ţi-a dat bătăi de..inimă🙂. Cu cine creză că te-ai potrivi şi aţi face o pereche reuşită, şi de ce?
25.     Alege 5 cărți/serii preferate, și spune-ne pentru fiecare ce melodie li s-ar potrivi.
26.     Refă coperta unei cărți la alegere. Pune în postare și coperta originală, dar și cea creată de tine.🙂
27.     Spune-ne cum ți s-a părut experiența ”Book Lovers Challenge” , apoi lansează o provocare asemănătoare celor din ea și dă-o mai departe la 5 bloguri. Anunță-i printr-un comentariu. 
Va invitam sa luati parte la acest proiect, deoarece stiu ca multi dintre voi sunteti pasionati de citit🙂
*Pupici*
– Lexy –

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s